De cele mai multe ori oamenii vin la psihoterapie în momentul în care identifică o problemă pe care nu reușesc să o gestioneze singuri.
Deși acea problemă există neconștientizată de multă vreme (pentru că sigur nu apare din senin și nu ne trezim cu ea dimineața), repetăm aceleași tipare sub diverse forme repetitive care ne împiedică să creăm relații funcționale sau să menținem relațiile actuale.
Principala nevoie a clientului este cea de a fi acceptat și de a fi ascultat.
Într-o societate în care toată lumea este „pe fugă” și în care timpul parcă nu mai are aceeași valoare sau în care nu mai avem timp să ne ascultăm unii pe alții, în cabinetul psihoterapeutului clientul caută să fie ascultat, înțeles
și acceptat.
Printre nevoile clientului se regăsește și aceea de a-i fi respectate credințele, de a nu fi judecat.
Un rol important în procesul terapeutic îl reprezintă relația terapeutică (relația creată între client și terapeut), aceasta fiind liantul în terapie.
Importantă este concentrarea pe co-creație a relației terapeutice, fiind un proces ce implică ambele părți, atât clientul cât și psihoterapeutul, un proces relațional construit în colaborare, ce evoluează constant, la care atât terapeutul cât și clientul contribuie în aceeași măsură.
Cu cât relația terapeutică este mai autentică, cu atât mai mult clientul se poate deschide și trece peste barierele formate în mod inconștient.
Pot exista diverse situații în care clientul proictează sau oglindește terapeutul reactivând un comportament sau un tipar din personalitatea clientului. (vezi articolul legat de asta AICI)
Rolul psihoterapeutului este acela de a susține clientul și procesul acestuia, însă clientul este cel care investește terapeutul cu putere.
Clientul este cel care își dorește schimbarea, care face eforturi și găsește resursele necesare în vederea identificării mecanismelor de coping pentru a rezolva conflictele interioare.
În psihoterapie există 2 mari etape: Destructurarea și restructurarea cognitivă, adică destructurarea cognițiilor și a pattern-urilor formate de-a lungul timpului, „cu ajutorul” cărora ne-am adaptat diverselor situații și restructurarea acestora astfel încât clientul să se poată adapta sănătos în diverse situații.
Astfel oamenii vin în terapie prioritar cu nevoia de a fi ascultați și acceptați. Pe parcursul procesului terapeutic, se întâmplă „magia” de a te cunoaște, de a te dezvolta, de a evolua, începi să ai încredere în tine, să nu îți mai pui singur bețe în roate și diverse bariere pentru a avea acel sentiment aparent de siguranță și îți acorzi libertatea de a fi tu.
Am citit recent un articol despre ce înveți când mergi la psiholog, iar morala acestuia era că „terapia acționează pe unde nu te aștepți. Și e foarte mișto chestia asta. Nu tre’ să-ți obosești mereu neuronii să înțelegi cum s-a întâmplat de s-a întâmplat schimbarea, dar de întâmplat s-a întâmplat.”
iar asta este cea mai mișto parte a procesului; atunci când realizezi că eforturile tale (ale clientului) au dat roade, iar acea muncă pe care ai depus-o cu tine are rezultate și te simți cu totul altfel: împlinit, încrezător, liber.
